Contestatie sau Suspendare Executare Silita

Contestația la executarea silită reprezintă mijlocul procesual prin intermediul căreia puteți obține anularea unor acte de executare silită ilegale sau chiar anularea executării propriu-zise, în calitate de persoană interesată sau vătămată prin executarea silită.

Contestația la executarea silită propriu-zisă poate avea ca temei: anularea încheierii prin care s-a încuviințat executarea, prescripția dreptului de a cere executarea silită, vicii de formă a actelor de executare silită, nerespectarea termenelor, urmărirea unor bunuri care potrivit legii nu pot fi urmărite.

Atunci când executarea silită este ilegală, aceasta poate fi anulată doar pe calea contestației la executare, astfel aveți posibilitatea să anulați poprirea ilegală, să scăpați de urmărirea imobilului dumneavoastră și ridicarea sechestrului.

Dacă împotriva dumneavoastră se demarează procedura de executare silită în mod ilegal, putem concepe o strategie prin care să contestăm actele de executare silită sau executarea însăși.

În continuare, după ce formulăm contestația la executare, putem obține suspendarea executării silite. Astfel că, cererea de suspendare a executării silite poate fi formulată doar dacă există o contestație la executare, în curs de soluționare, pe rolul Instanței.

În acest sens, este necesar să depunem o cauțiune al cărei cuantum va depinde de valoarea obiectului contestației. În cazul în care cererea de suspendare este admisă, cauțiunea va fi indisponibilizată până la momentul soluționării definitive a contestației la executare. Dacă cererea de suspendare a fost respinsă, atunci cauțiunea va fi eliberată.

Rolul cauțiunii este de a oferi o garanție creditorului, pentru acoperirea eventualelor pagube pe care le suferă ca urmare a întârzierii executării silite. De asemenea, cauțiunea are drept scop de a preveni anumite abuzuri în valorificarea dreptului de a obține suspendarea executării de către rău-platnici.

Cu toate acestea, legea reglementează trei situații în care nu este necesară depunerea unei cauțiuni și în care suspendarea executării silite este obligatorie, în cazul contestației la executare. Aceste cazuri sunt:
- hotărârea sau înscrisul supus executării nu este, potrivit legii, executoriu;
- înscrisul supus executării a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanță;
- debitorul face dovada prin înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare ori beneficiază de un termen de plată.

În consecință, dacă instanță constată că în cadrul dosarul având ca obiect contestație la executare s-a formulat cerere de suspendare și a fost achitată cauțiunea, analizează argumentele cererii de suspendare a executării silite. Dacă apreciază că acestea sunt întemeiate, poate dispune suspendarea executării silite, potrivit art. 719 alin. (1) Noul Cod de Procedură civilă. Legea nu indică în mod expres motivele pentru care se poate dispune suspendarea executării silite, ci se menționează că aceasta e poate dispune doar dacă este justificată de motive temeinice.

Așadar, vă putem ajuta în identificarea motivelor pentru care se impune suspendarea executării silite, în așa fel încât prin mecanisme legale, dumneavoastră în calitate de debitor, să puteți efectua toate demersurile în apărarea dumneavoastră și a bunurilor dumneavoastră.

TOP